Religia Tinutului de dincolo de Nil. Scurt rezumat.

Înainte de anul 4000î.Hr., deci înainte ca primul rege Menes să fi realizat unitatea Egiptului, fiecare trib era independent, având zei proprii, temple, preoţi, rituti şi credinţe specifice. Se cunosc cca 60 de zei care trepta au fost ierarhizaţi formând un panteon. Dar mulţimea de zei se datora numelor diferite şi nu zeilor. Astfel, zeul creator numit Atum la Heliopolis era Ptah de la Memphis ori Thoth de la Hermopolis etc. Adoratorii unui zeu local pretindeau că acesta unea în el toate celelalte zeităţi. Ca toate celelalte religii antice religia egiptenilor este un amestec de credinţe şi practici suprapuse. Religia făcea parte din viaţa de zi cu zi şi nu urmărea împilarea locuitorilor de pe malul Nilului, ci se desfăşura potrivit canoanelor sacre care aveau ca scop menţinerea unui echilibru vital pentru supravieţuirea societăţii şi a cosmosului întreg.[1]

Izvoare: literare:

1.     Textele piramidelor scrise cu hieroglife (descifrate în 1822 de Champollion) pe pereţii interiori ai piramidelor şi pictate în albastru. Erau recitate la funeraliile faraonilor şi urmăreau să înlesnească dialogul cu zeul Ra, zeul soare.

2.     Textele sarcofagelor şi Cartea morţilor apărute în urma dezvoltării cultului lui Osiris care a devenit popular, deci s-a extins la toţi oamenii de rând fiind scrise pe pereţii sarcofagelor sau pe un sul de papirus pus în mâna celui decedat. Textele cuprindeau îndemnuri la speranţa unei răsplătiri pentru comportamentul bun în viaţă şi a unei vieţi veşnice.

Izvoare arheologice: temple, piramide, vase, obiecte, monezi etc.

Înainte de cristalizarea sistemului heliopolitan exista o credinţă veche a egiptenilor potrivit căreia Geb (pământul) şi Nut (cerul) formând un cuplu au dat naştere lui Ra soarele.

Dar mai apoi sistemul heliopolitan (de la oraşul Heliopolis devenit un centru cultural al Orientului Mijlociu între anii 4000-3000îHr.), fixează o cosmologie specifică: la început era un haos primordial numit Nu sau Nun din care a ieşit primul zeu Atum soarele şi care a început să creeze lumea. Ziua Atum sau Ra călătoreşte pe boltă iar noaptea coboară în întuneric. Era legat de simbolul gândacului care, credeau ei, că renaşte din propriile puteri. Atum reproduce din sine 8 descendenţi, 4 fiinţe masculine, 4 feminine pe care le grupează în perechi:

• Shu – Tefnut (Shu este un zeu cu chip de om reprezentând aerul care se interpune între Geb şi Nut. Tefnut sora lui simbolizază căldura atmosferei sau lumina.
• Geb –Nut sunt autorii vieţii. Nut este firmamentul, mama stelelor.
• Osiris –Isis nepoţii lui Atum sunt primii născuţi ai lui Geb şi Nut. Osiris simboliza umiditatea, apele dătătoare de viaţă, iar Isis, solul roditor. Mai simbolizau şi prima pereche de oameni.
• Set – Nephtys. Set este partea sterilă a Egiptului, deşertul, iar Nephtys apare doar pentru a menţine simetria pară.

Au exista şi late sisteme care au concurat pe cel heliopolitan, dar au fost mai puţin însemnate. Enumerăm:

• sistemul hermopolitan unde zeul suprm era Thoth.
• Sistemul memfit unde Ptah, zeul oraşului Memfis ajunge în fruntea panteonului, fiind ca şi Ra de la Heliopolis creatorul celorlalţi zei , organizatorul universului creatorul oamenilor.
• Sistemul theban unde Amon asemenea lui Atum era zeul primordial care ordonează universul.

La început fiecare trib nomad îşi avea propria credinţă şi propriul totem, adică un animal special care era purtat drept simbol al întregului trib şi un zeu propriu. Mai târziu acest zeu a fost reprezentat prin totemul respectiv. Grecii spuneau că egiptenii se închină la crocodili, pisici, boi etc. De exemplu crocodilii erau consideraţi simbol al renaşterii, al nemuririi. Explicaţia este că pe timp de secetă crocodilii se ascundeau în grote umede care-i fereau de arşiţa soarelui.

Faraonul Amenhotep IV care şi-a schimbat numele în Akenaton (slavă lui Aton) a încercat o reformă de a impune cultul unui singur zeu, Aton, simbolizat de discul solar pe care l-a considerat creator al tuturor lucrurilor. Pentru aceasta faraonul construieşte o nouă capitală Akenaton (azi Tell el Amarna).[2]

Faraonul era cel care făcea legătura dintre oameni şi zei iar preoţii slujeau ca supuşi ai faraonului. Uneori a fost identificat cu zeul soare.

Viaţa cultică se concentra în jurul templelor construite din trestie şi bălării iniţial, apoi construite din piatră în stiluri somptuoase (vezi templul din Luxor şi Karnak). Ele erau casa divinităţii şi reprezentau colina primordială, simbol al învierii. Templul nu era accesibil oamenilor de rând. Erau construite în aşa fel că pe cât pătrundeai în interior cu atât lumina dispărea lăsând loc întunericului unde se afla statuia zeului şi corabia sa sacră. Funcţia faraonică era ereditară, mama fiind cea care transmitea natura divină noului născut şi asigura deci legitimitatea la tron. Preoţii alcătuiau o clasă specifică, uneori ereditară şi erau consideraţi persoane sacre. Femeile aveau şi ele acces la preoţie.

Obiectele sacre erau altare, vase pentru spălările rituale, cădelniţe, sceptrul şi coroana faraonului, statuile zeilor, bărcile (reprezentau mijlocul de trecere peste apa Nilului în lumea de dincolo), sfinxul, obeliscurile şi piramidele.

Piramidele (vezi cele de la Keops, Kefren şi Mikerinos de la Gizeh) serveau ca locuri de înmormântare pentru faraoni deoarece se credea că sperau să obţină nemurirea. Reprezentau colina primordială fiind construite în trepte pentru a simboliza învierea.

Sfinxul îl reprezenta atât pe zeul soare cât şi pe faraon.

Actele de cult erau rugăciunea, jertfa şi slujba propriu-zisă. Multe ritualuri erau legate de practica magiei.

Sărbătorile: Sed se oficia odată la 30 ani şi semnifica ritualul de zeificare a faraonului. Se sacrificau cca 400000 de boi, 1422000 de capre şi 120000 de captivi.

Morala: egiptenii erau un popor religios, ceea ce implica şi moralitatea. Maat era zeiţa dreptăţii care domnea peste zei şi oameni. Asta nu însemna ca erau ideali. Textele vorbesc despre abuzuri şi corupţie. Textele sapienţiale preamăresc milostenia, înţelepciunea, condamnă minciuna, şi goana după avere. Idealul este omul calm asemenea lui Maat care este constantă, nu mânioasă ca oamenii violenţi.

Omul are o origine neclară. El a aapărut din lacrimile lui Ra. În sistemul memfitic Ptah a născut un gând iar limba l-a pronunţat. Omul aparţine pământului (Geb) după trup, dar are şi gândul lui Ptah (sufletul).

Sufletul omenesc are nişte aspecte:

• Ka este un fel de dublură a omului, fiind spiritul păzitor care îl apără şi-l însoţeşte în viaţa cealaltă.
• Ba semnifică libertatea, puterea voinţei care nu poate fi descompusă  ca trupul.
• Akh înseamnă a fi frumos şi reprezintă pe omul care învinge moartea prin virtuţi şi vrăji.
• Ib reprezintă inima ca înclinaţie de a face bine şi definire a vieţii omului. În mumificare era înlocuită cu un scarabeu, despre care am discutat.

Destinul omului era garantat în măsura în care trăia în conformitate cu Maat.

După moarte are loc judecata în faţa lui Osiris şi  a 42 de judecători. În faţă este o balanţă în care e o frunză şi inima celui decedat în talerul celălalt. Anubis cântăreşte inima, iar Thoth scrie rezultatul. Într-un colţ stă un monstru hidos gata să înghită victima. Apoi are loc mărturisirea negativă în care defunctul neagă  faptele rele (nedreptate, bătaie, neadevăr, răniri, ucideri, a lua laptele de la gura copiilor mici).

Cei răi vor suferi chinuri şi pedepse printre care reîncarnarea pentru a-şi ispăşi păcatele pe pământ. Cei drepţi vor intra în Amenti, un Egipt al fericirii fără oboseală şi suferinţă.

Spre sfârşitul religiei egiptene oamenii au început să venereze mai mult animale precum şerpi, crocodili, păsări, pisici, berbeci, decât zeii oficiali. Intelectualitatea a îmbrăţişat cultura greacă începând cu secolele II, I î.Hr.

Concluzii: Aspectele pozitive şi negative sunt aceleaşi ca şi în religia grecilor antici, cu anumite trăsături specifice:

• Moralitatea este mult mai accentuată. Existau o sumedenie de reguli şi interdicţii. Răsplata în viaţa de dincolo este mult mai evidentă. Criteriul judecăţii de apoi este legea morală.
• Un cult dezvoltat asupra vieţii postmortem, dovadă miile de sarcofage şi morminte aflate sub nisip, unele nedescoperite încă.
• Ideea speranţei în renaştere şi înviere. Astfel se explică pătrunderea spectaculoasă a creştinismului în întreg Egiptul.
• Ideea monoteismului promovată de faraonul Akenaton.
• Negativ, adăugăm aspectul identificării faraonului cu zeul şi zoolatria poporului care mergea până la fanatism când oameni erau ucişi că au lovit o pisică.