Scurt istoric. Câteva curiozităţi despre lumea de dincolo de Nil.

             Istoria Egiptului Antic constituie o atracţie permanentă pentru contemporani. Ea captivează prin farmecul misterelor şi al enigmelor care aşteaptă să fie elucidate, dar şi prin aspectele neobişnuite specifice acesteia. Fie că este vorba despre practicile rudimentare ale medicinei antice sau despre originea machiajului, Egiptul vremurilor antice rămâne o sursă inepuizabilă de informaţii surprinzătoare.

Cleopatra provenea de fapt din Grecia

       Devenită Cleopatra a VII-a a Egiptului, ea a fost ultimul faraon al Egiptului Antic. Făcea parte din Dinastia Ptolemaică, de origine grecească, dinastie ce a condus Egiptul după moartea lui Alexandru cel Mare. Membrii acestei dinastii vorbeau limba greacă, refuzând vehement să se exprime în limba egipteană. Din acest motiv, ambele limbi erau folosite în redactarea documentelor oficiale. Însă spiritul nonconformist al Cleopatrei a contrastat cu convingerile conservatoare ale familiei din care provenea. Astfel, ea a învăţat şi a utilizat limba egipteană şi, în plus, a îmbrăţişat cultura ţării, reprezentându-se ca reîncarnarea zeiţei egiptene Isis.

Atât barbatii cât și femeile egiptene purtau machiaje elaborate

       Egiptul antic este considerat leagănul machiajului, el datând încă din mileniul al III-lea î. Hr. Machiajul pentru ochi era în general verde (făcut din cupru) sau negru (făcut din plumb).

       Egiptenii credeau că machiajul are puteri vindecătoare. Antimoniul, sau Khol (creionul negru) cum îl numim noi azi, cu care egiptenii îşi conturau ochii avea calitatea de a apăra ochii oamenilor de deşert. El irita continuu glandele lacrimale. În plus avea şi funcţie simbolică, amintind de ochiul lui Horus. Horus era şoimul sacru a cărui acuitate vizuală simbolizează lupta luminii împotriva tenebrelor.

Nu se cunoaşte motivul pentru care nasul Sfinxului este retezat

        Există schiţe cu statuia fara nas, care datează din 1737. Astfel, ipoteza că ar fi fost distrus de Napoleon (Campania din Egipt a avut loc între anii 1798-1801) sau în timpul războaielor mondiale nu are baze reale. Singurul despre care se ştie că ar fi provocat daune monumentului este un cleric musulman , numit Sa’im al-dahr. Acesta a fost însă linşat în anul 1378 pentru acte de vandalism.

Egiptenii sunt inventatorii calendarului

         Descoperirea unei tablete din timpul domniei Regelui Djer din Prima Dinastie (aprox. 3000 î. Hr.) i-a făcut pe primii egiptologi să declare faptul că egiptenii stabiliseră deja în aceea perioadă o legătură între răsăritul heliacal al stelei Sirius și începutul anului. Conform vechiului calendar egiptean, anul avea 365 zile și era împărțit în 12 luni a câte 30 de zile fiecare, plus cinci zile suplimentare (epagomenae) la sfârșitul anului. Lunile erau împărțite în trei săptămâni, iar o săptămână avea 10 zile. Deoarece anul egiptean era aproximativ cu un sfert de zi mai scurt decât anul solar și evenimentele stelare nu se produceau la aceeași dată calendaristică, i se mai spunea și Annus Vagus sau „An Rătăcitor”.

       Egiptul Antic a avut un calendar diferit în timpul Vechiului Regat, cu anul de 320 zile după cum se menţionează pe Piatra de la Palermo.

Medicamentele egiptenilor includeau mancăruri mucegăite sau pământ

      Legendarul poert grec Homer spunea astfel: "Rodnicul pământ al Egiptului este cel mai bogat în leacuri."
Vechii egipteni foloseau pe post de leacuri contra bolilor uleiuri, aluaturi, curmale, ceapă, usturoi, sămânță de in, mărar, smirnă, opiu, precum și diverse minerale, săruri de plumb, antimoniu, cupru. Dintre produsele animale se întrebuințau carnea, creierul, sângele. Toate aceste “medicamente” se administrau în lapte, vin, bere sau fierturi.

     De exemplu, infecţiile erau tratate cu pâine mucegăită. Bolile de plămâni erau combătute cu smântână, miere amestecată cu chimen, lapte cu roșcove. Făceau inhalații absorbind, cu o trestie, vaporii unei fierturi în care amestecau curmale, rășină, smirnă. Sămânța de ricin, bine mestecată, după care se bea bere, era un laxativ obișnuit.

Când corpul era mumificat, se scoteau aproape toate organele

        Etapa a doua a procesului de mumificare coincide cu îndepărtarea organelor interne. Printr-o mică incizie în partea stângă a corpului erau scoase intestinele, stomacul, ficatul, si plămânii. Fiecare dintre aceste organe era apoi uscat în natron, pentru a preveni atacul bacteriilor. Dupa aceea erau înfăşurate individual în fâşii lungi de pânză şi aşezate în câte un vas (fiecare dintre cele 4 vase reprezentând pe câte unul dintre cei 4 fii ai lui Horus).

       Creierul era scos din cutia craniană prin nări, cu ajutorul a două beţe lungi. Singurul organ care rămânea în corp era inima, pentru că egiptenii o considerau lăcaşul sufletului.

Perucile erau accesoriu foarte important pentru egipteni

       Ca semne distinctive egiptenii bogaţi purtau peruci, iar cei săraci purtau părul lung pe spate sau în cozi împletite. De asemenea, până la vârsta de 12 ani, băieţii egipteni aveau capul ras, păstrând doar o şuviţă lungă de păr. Inclusiv faraonul purta intotdeauna o peruca, numita “nemes”, pentru a nu-şi lăsa la vedere podoaba capilară.
      Purtarea perucilor înlătura şi problema păduchilor şi scutea persoanele deţinătoare de asemenea obiecte de vestimentaţie să-si mai piardă timpul cu aranjarea părului. În plus, acest accesoriu capilar le putea masca vechilor egipteni şi anumite diformităţi crescute pe pielea capului.

Alte curiozităţi specifice lumii antice egiptene

        În viziunea egipteană se considera ca pamantul este plat si rotund, iar fluvial Nil trece prin centrul lui. Contrar obiceiului cunoscut în zilele noastre, în Egiptul Antic, doliul era reprezentat de culoarea albă, nu de cea neagră. Vechii egiptenii obişnuiau să creadă că trecerea peste pragul casei cu piciorul drept este aducătoare de noroc.

        Femeile din Egiptul Antic aveau acelaşi statut ca şi bărbaţii din punct de vedere economic şi juridic. În schimb, în viaţa socială acestea nu se bucurau de egalitate.

      Culoarea orginală a piramidelor este albul. De-a lungul timpului din cauza fenomenelor climatice acestea şi-au schimbat culoarea, aşa cum le putem vedea astăzi.