Desavarsirea creatiei.

După geneză urmează o perioadă de pace și înțelegere pentru zei. Atum (Ra) devine conducătorul celorlalți zei. Zeul Nu, reușește să se împace cu ideea că nu mai stăpânește întregul univers. El transformă ce a mai rămas din apele lui în fluviul Nil, indispensabil civilizației egiptene, și în ploi binefăcătoare.

Lui Ra nu i-a plăcut ideea ca Nut și Geb s-ar putea căsători, chiar dacă era ceva permis atunci, și i-a ordonat lui Shu să-i separe. Astfel între cer și pământ a intrat aerul. Dar la adopostul noptii cei doi se apropiau, organelelor lor genitale atingandu-se. Nut își păstrează poziția arcuită deasupra lui Geb, însă în timpul nopții ea se apleacă puțin asupra fratelui ei astfel încât să se poată atinge unul pe celălalt. Atum nu observă acest lucru. Astfel, Nut rămâne însărcinată cu cinci copii. Aflând despre acestea, Atum se înfurie și îi poruncește lui Nut să nu nască.

Decizia zeului a revoltat multe divinități. Nut a cerut ajutorul unui alt zeu, Thot, zeul înțelepciunii si al Lunii. Thot stia ca Ra are control asupra a 360 de zile. El a jucat senet cuLuna. Miza jocului era timpul. Thot a castigat partida si a primit 5 zile in stapanire. Aceste zile au fost create de Thot și nu de Atum, deci puteau fi folosite așa cum voia zeul inteligenței. Nut poate să nască fără să încalce porunca lui Atum. In acest timp Nut a putut naste cei cinci copii ai sai:Osiris, Isis, Seth, Nepthis si Horus cel batran. Cele 5 zile erau considarate imprevizibile.

În prima zi ea l-a născut pe Osiris, moștenitorul tatălui său, Geb. Osiris a devenit primulfaraon. În a doua zi, s-a născut Horus cel Bătrân, zeul cu cap de șoim, divinitatea războiului. În a treia zi, Nut vrea să se odihnească într-o oază, însă din ea țâșnește zeul Seth, zeu al fulgerelor, al deșerturilor și al răzbunărilor. În a patra zi, zeița cerului a născut-o pe Isis, protectoarea culturii, a căminului, a nașterii. În a cincea zi, este adusă pe lume zeița Nephtys, una din protectoarele morților.

Dintre cei cinci copii, patru se căsătoresc: Isis se căsătorește cu Osiris, iar Seth cuNephthys. Se spune că iubirea dintre Osiris și soția lui era imensă, cei doi fiind înlănțuiți în pântecele mamei, înainte de a se naște. Într-o zi însă, Osiris o confundă pe Isis cu sora ei, Nephthys (cele două erau gemene) și o lasă însărcinată. În urma acestei confuzii se naște zeul Anubis, cel cu cap de șacal. Isis 

Gelozia lui Seth

Seth află de relația dintre Nephthys și Osiris și devine gelos cu atât mai mult cu cât el domnea peste deșerturi, în timp ce fratele său domina pământurile fertile de la Nil. De aceea el pune la cale un plan pentru a se răzbuna. Seth pune să se construiască un minunat cufăr de lemn parfumat, încrustat, pictat și înfrumusețat. În timpul unui banchet la care se adunaseră toți zeii, Seth arată cufărul și anunță că îl va oferi celui care va atinge exact marginile cu capul și cu picioarele. Toți zeii acceptă să încerce. După unele surse, cufărul era foarte mare, având în lungime aproape cinci metri. Singurul care a încăput exact în cufăr era chiar Osiris (se spune că însuși Seth a luat măsurile fratelui său în timp ce acesta dormea). Când Osiris s-a culcat în cufăr, Seth l-a acoperit repede cu capacul. Complicii de complot au sosit imediat, au îndepărtat toți zeii, au bătut cuie în cufăr, ca să nu poată fi deschis și l-au dus cu ei. O confuzie de nedescris domnește printre zei. Geb se rănește și din picăturile sale de sânge se nasc pinul și rășina, Atum plânge, iar din lacrimile lui apar albinele. Seth și acoliții lui au aruncat cufarul bine ferecat în fluviu. peste puțin timp de acest accident, dar nu vrea să se răzbune, ci dimpotrivă îl adoptă pe Anubis și îl crește ca pe propriul copil. Însă la rândul ei își dorește un copil de la Osiris, copil care avea să moștenească tronul Egiptului.

Mitologia Egiptului Antic

Mitologia egipteană este un ansamblu de credințe și mituri religioase care s-au răspândit pe teritoriul Egiptului Antic până la apariția creștinismului și a islamului. Răspândiți de-a lungul Nilului, până la gurile de vărsare ale acestuia în Marea Mediterană, egiptenii antici nu au avut timp de mulți ani o identitate națională, fiecare așezare având proprii zei și propriile practici religioase. Marile orașe Heliopolis, Theba, Memphis și Hermopolis aveau fiecare zeul lor suprem, iar în urma unor victorii militare, ele își impuneau zeii și celorlalte așezări omenești. Cu timpul însă, se uita că unii zei au fost preluați din altă parte.

Egiptenii antici venerau și unele animale (mitologie), cum ar fi păsările (în special ibisul),pisicile, leii, taurii și crocodilii. Aceste animale aveau propriile temple, alături de zeii cerești și ctonici (subpământeni), iar după moarte erau îmbălsămate și mumificate.

Mitul genezei lumii are diferite variante în mitologia egipteană. Cea mai cunoscută din ele provine din Heliopolis. Se spune că la începuturi exista doar o mare întunecată, trupul zeului Nu. Nu făcea parte dintr-un grup de opt zei primordiali, numit Ogdoad. Din adâncul apelor a ieșit la un moment dat un munte, iar în vârful lui a strălucit în întreaga lui splendoare Atum, zeul soarelui, un alt membru al grupului Ogdoad și creatorul lumii. El scuipă și o creează pe Tefnut, zeița umidității, apoi tușește aducîndu-l pe lume pe zeul Shu , zeul aerului (Herodot spune că cei doi s-au născut din sperma zeului). Shu este văzut de obicei ca un om, deși unii îi atribuie înfățișare de leu. Tefnut are corp de om și cap de leoaică, sau este în întegime leoaică. Shu și Tefnut devin amanți și în urma relației lor se nasc Geb, zeul pământului și Nut, zeița cerului. Geb se așază pe sol, iar Nut se arcuiește deasupra lui, împingându-l la o parte pe bunicul lor, Nu. Apoi, Atum creează toate celelalte forțe ale universului și îi poruncește lui Shu, să îi separe pe Geb și Nut, așezându-se între ei. De aceea, de acum încolo cerul va fi separat de pământ de aer. În multe reprezentări egiptene însă, Nut continuă să fie legată de Geb prin privirea ei și prin vârful mâinilor și al picioarelor cu care unește estul de vest.

Alte versiuni ale mitului creației sunt mai puțin cunoscute. Una din ele spune că Atum s-a născut dintr-o uriașă floare de lotus și avea înfățișarea unui prunc. Din gura lui au țâșnit zeii iar din ochii lui oamenii. La Theba, zeul creator este Amon, un zeu al vântului, care suflă pe suprafața oceanului primordial, Nu și scoate un strigăt de gâscă, pasăre inteligentă la egipteni, apoi ia forma soarelui. La Memphis, zeul înțelepciunii, Ptah, făurește lumea. El aduce la viață fiecare zeu și ființă rostindu-i numele.

Apariția omului

Se spune că zeul Khnum, o divinitate cu trup de om și cap de berbec, este responsabil pentru apariția omului. Răbdător și priceput el îi modelează pe roata sa de olar, apoi le dă viață. Conform mitologiei egiptene, oamenii sunt indispensabili zeilor care se hrănesc cu ofrande.

Imperiul vechi. Imbalsamarea, mumificarea si pastrarea.

Unirea celor două regate egiptene a dat putință faraonilor să desăvârșească și să lărgească sistemul de irigație al întregii Văi a Nilului, ceea ce a dus la o sporire însemnată a producției agricole și la înmulțirea populației Egiptului . Comerțul se făcea în acea vreme prin troc apoi a urmat mari expediții comerciale cu produsele de care Egiptul dispunea în exces, expediții făcute pe corăbii care mergeau în orașele feniciene unde duceau produse agricole și se întorceau cu lemn de care Egiptul atunci, ca și acum, era destul de lipsit.

Pentru a întări frontierele Egiptului faraonul Snefru pune să se clădească un zid mare la sud și la nord. Dar faraonii dinastiilor a III-a și a IV-a au fost aceea care au început construirea de piramide imense, mausolee regale, zidite din blocuri mari de piatră, la care au trudit, muncind pe o arșiță necruțătoare, la tăierea pietrei, la șlefuirea acesteia, apoi la transporturi și la construcția acestor edificii, sute de mii de oameni.

Prima piramidă este aceea a regelui Djoser de la Saqqara ; piramidă în trepte care are 60 metri înălțime. Cea mai mare dintre piramide este piramida regelui Kheops (în egipteană Hufu), care constituie unul din punctele de atracție cele mai căutate de turiștii din lumea întreagă, la Giza, lângă Cairo.

Tutankhamon a murit la varsta de 18-19 ani iar procesul de imbalsamare a durat 70 de zile,dupa acea trupul neînsuflețit a fost pus la uscat 40 de zile.

In Egipt au domnit 7 faraoni:Chephren a domnit intre anii: 2558-2532i.H.r.,Amenhotep |-lea a domnit intre ani: 1525-1504 i.H.r.,Hatshepsut a domnit intre anii: 1498-1483i.H.r.,Tothmosis al |||-lea a domnit intre anii: 1479-1425i.H.r.,Akhenaton a domnit intre anii : 1379-1334iH.r.,Ramses al ||-lea a domnit intre anii: 1279-1212iH.r.,Tutankhamon a domnit intre anii: 1334-1325i.H.r.

Cel mai vestit dintre ei,adică Tutankhamon,a fost descoperit in anul 1922 de arheologul englez Howard Carter.Nici o alta descoperire din Egipt nu a oferit atât de multe informații ca acest mormânt foarte bine păstrat.

Metodele de îmbălsămare erau diferite.Creierul era scos prin nas,iar celelalte organe erau scoase și păstrate in vase speciale.Doar inima era lăsată la locul ei,ca sa poată fi folosita in cealaltă viata a faraonului.Corpul era îmbălsămat prin uscare cu carbonat de sodiu cristalizat.După aceea era umplut,acoperit cu ulei și alifii și învelit in bandaje.Mumia era pusa in sarcofage (sicrie)care aveau forma corpului.Vasele in care erau puse celelalte organe (înafara de inima) se numesc Vase Canopice:un fel de sarcofag dar mai mic.

Observație: a îmbălsăma și a mumifica au în esență același înțeles. A îmbălsăma (din latinescul in balsamum, însemnând a "pune în balsam," o mixtură de rășini aromatice) și procesul de mumificare sunt foarte similare prin aceea că în ambele cazuri corpul era uns cu alifii, uleiuri, și rășini. Cuvântul mumie provine dintr-o interpretare greșită a procesului. Corpurile a căror îmbălsămare este de o calitate slabă (în special cele din Perioada Târzie) sunt de multe ori negre și foarte strălucitoare și de aici s-a ajuns la părerea că acestea erau prezervate prin scufundarea lor în bitum, în Arabică bitum spunându-se mumiya.

Există multe metode moderne de păstrare a corpurilor(ex. crionică), însă acestea nu erau la îndemâna egiptenilor în antichitate. Singura metodă cunoscută acestora era uscarea în nisip încins, însă această metodă lăsa corpul nu tocmai cu aparența dorită și destul de nepotrivit pentru scopul de a păstra sufletul Ka, dealtfel nefiind potrivit unui faraon. Nilul a oferit însă soluția.

Nilul se revarsă anual, în lipsa acestui fenomen, Egiptul nu ar fi decât un deșert străbătut de un râu. Revărsările aduc cu ele aluviuni care fac terenul fertil. În urma retragerii apelor rămân bălți care în timp se evaporă lăsând în urma lor o substanță cristalină numită natron (carbonat de sodiu cristalizat) care trage și absoarbe umezeala. În timpul Vechiului Regat, organele interne ale reginei Hetepheres au fost extrase și depuse într-o soluție de natron(cca 3%).

Odată cutia deschisă tot ceea ce rămăsese din corpul reginei nu era decât un fel de noroi. Primele încercări de mumificare au fost eșecuri totale ceea ce i-a determinat pe cei ce se ocupau de îmbălsămare să încerce în schimb păstrarea formei corpului. Ei au făcut acest lucru prin înfășurarea corpului în bandaje îmbibate cu rășină. Dovadă a nivelului înalt la care aceștia ajunseseră stă mumia unui muzicant al curții (Waty) din timpul celei de a V a dinastii care păstrează încă detalii extraordinare ale feței (riduri), bătături și alte elemente.

Procesul de îmbălsămare dura 70 zile. Câteva secole mai târziu a apărut o nouă tehnică de mumificare. Mai întâi îmbălsămătorii spălau interiorul și exteriorul corpului și îl umpleau cu un tip special de vin și cu mirodenii. Apoi scoteau toate organele interne extrăgând creierul, cu un cârlig, prin nas și umpleau corpul cu o soluție de sare de natron. Inima era lăsată in corp deoarece egiptenii credeau că aceasta este cea care păstra sufletul (Ka).După toate acestea toate organele interne erau puse în vase acoperite ce urmau a fi ingropate împreună cu corpul.

Corpul era apoi lăsat la uscat 40 zile apoi era din nou spălat cu vin și amestecuri de mirodenii, după care se înfășura în bandaje umede și uscat, acest proces asigurând că corpul își va păstra forma și mărimea normală. Îmbălsămătorii adăugau apoi uleiuri aromate, parfumuri și bijuterii pe corp, după care acesta era pus in coșciug și îngropat.

Blestemul lui Tutankhamon, mit sau realitate?

"Moartea il va secera cu a ei coasa pe cel ce va tulbura linistea faraonului."Aceasta inscriptie din interiorul mormantului lui Tutankhamon capata un straniu ecou atunci cand a devenit cunoscuta soarta celor care au profanat acest sacru mormant.

La inceputul secolului XX egitologii au crezut ca Valea Regilor si-a dezvaluit toate secretele.Treizeci de cosciuge si douazeci sipatru de mumii din trei dinastii diferite au fost scoase la iveala.Cele mai cunoscute au fost cele ale lui Ramses II si a lui Amenofis I.In data de 25 noiembrie 1922 Carter si Carnavon au coborat impreuna scara cu 16 trepte si au ajuns pana la a doua poarta.Dupa "inaugurarea oficiala" care a avut loc la18 februarie 1923 lordul Carnavon a devenit ingrijorat de o intepatura de insecta care,incepea sa se inflameze din ce in ce mai tare.Devenind constient de ceea ce urma sa se intample el a spus "Am auzit chemarea, sunt gata",iar in 5 aprilie 1923 el a decedat. Astfel s-a nascut legenda blestemului tanarului faraon.
Presa vremii a facut foarte repede o legatura intre moartea lui Carnavon si profanarea mormantului.Unele guri afirmau ca nu un tantar l-a intepat pe Carnavon,ci el a fost muscat chiar de un scorpion sacru.
In realitate moartea lordului nu a fost deloc misterioasa,iar blestemul nu era valabil,fapt dovedit de catre Carter care nu avea nimic,ba chiar dimpotriva el a continuat sapaturile si a reusit sa descifreze inscriptiile de pe banda cu care era infasurata mumia.Inscriptiile de pe benzi afirma:"Rege Tutnkhamon,inima ta ramane nemuritoare in trupul tau.Ea este in fruntea celor vii,asa cum Ra va ramane in cer."
Totusi seria de morti care a urmat a contribuit la intretinerea mitului blestemului.Cel mai mic dinte fratii lui Carnavon a murit dupa 6 luni.Infirmiera care l-a ingrijit pe lord la hotel a murit si ea imediat dupa el.Secretarul lui Carter a murit de tuberculoza,iar tatal arheologuluii s-a sinucis trei luni mai tarziu.Savantul britanic Archibald Douglas Reed a decedat la putin timp dupa ce a radiografiat mumia lui Tutankhamon.
Cauza cea mai credibila in toate aceste cazuri este praful din interiorul mormantului.Acest praf poate sa fie foarte daunator persoanelor care sufera de boli ale aparatului respirator,asa cum era Carnavon.
Blestemul lui Tutankhamon i-a facut pe multi sa tremure si sa viseze.Dar este foarte greu sa crezi in asa ceva.

Mitologie egipteana - Teogonii si cosmogonii

La o privire superficiala intreaga religie egipteana pare o complicata increngatura de zei si zeite cu capete de animale, mult prea inumane pentru a fi intelese. A te apropia de religia Anticului Egipt cu prejudecati  este similara cu incercarea de a judeca budismul in baza unor imagini grotesti ori crestinismul la impactul initial cu traditionala si recea iconografie. Pentru a putea penetra dogma si a ajunge la esenta oricarei religii trebuie sa avem in vedere radacinile din care porneste religia respectiva, cautarile omului cuprins de indoiala si angoasa, in incercarea de a da un sens realitatii aparente si a Universului. 


Din toata cosmogonia egipteana transpare sentimentul unui singur zeu suprem, inceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor vazute si nevazute, unde numeroasele zeitati cu multiple chipuri sunt reprezentarea aceluiasi Dumnezeu primordial. In cosmogonia de la Heliopolis inaintea creatiei, Spiritul Absolut Ra era cufundat in haos. La inceputul timpului Ra devine constient de propria sa entitate contemplandu-si propria imagine si, in Marea Tacere, isi cheama dublura: Ra –lumina si constiinta universala-il cheama pe Amon-spiritul universal. Prin aceasta chemare a Cuvantului-Putere Creatoare, spatiul- aer (Shu) si miscarea-foc (Tefnut) se manifesta si despart pamantul(Geb) de cer (Nut) punand capat haosului si creand echilibrul universal si viata.Cosmogonia Hermopolitana are descrieri mai detaliate ale haosului-vazut ca o sfera imensa fara de lumina din care ia nastere o forma conico- piramidala care la randul ei creeaza oul primordial. Din acesta deschis ca un lotus se naste soarele-Ra (Toth sau Ptah)-sursa a vietii. Din ochii lui Ra-lumina universala –lacrimile care cad se transforma in fiinte umane iar din gura sa prin Cuvantul Creator-iau nastere fiintele divine.

http://www.youtube.com/watch?v=ZNYEHAx93zc

În ce credeau egiptenii?

Egiptul Antic era dominat de două elemente: deşertul ostil şi Nilul dătător de viaţă. Pentru că viaţa depindea de fâşiile înguste de teren locuibil de pe fiecare mal al fluviului, importante centre politice, religioase si sociale s-au dezvoltat pe tot firul apei.Vechii egipteni venerau efectiv sute de zeitati, fiecare guvernand diverse aspecte ale vietii spirituale sau de zi cu zi. Nu exista nici un zeu suprem definit in mod clar, ci doar diverse culturi care au dominat in diverse perioade, desi cel mai aproape de statutul de zeitate suprema se situau zeii Amun si Re. 

Amun 

Înseamna `cel invizibil` si exista putine povesti despre el, desi era considerat creatorul tuturor lucrurilor. In ciuda lipsei de informatie mitologica, el a ajuns sa fie un zeu foarte important.In perioada Regatului Mijlociu, un centru de cult important i-a fost inchinat la Teba (Luxorul de astazi), unde a fost asociat cu zeul soarelui Ra si venerat sub numele de Amun-Ra. Mai tarziu, a devenit preferatul familiei regale, iar in timpul Dinastiei a 18-a i-a depasit ca importanta pe toti ceilalti zei. Un templu splendid, ridicat in cinstea sa la Karnak, a supravietuit pana in zilele noastre.

Ra(Horus)
Ra lua pe parcursul zilei mai multe forme. Era un zeu viu ziua si mort noaptea.Se nastea in zori, cand era un copilas, devenea barbat in putere la pranz si era batran la apus, urmand ca a doua zi sa se nasca din nou. In timpul zilei, naviga pe cer cu barca sa numita `Luntrea milioanelor de ani`. Astfel isi explicau egiptenii trecerea soarelui pe bolta. Centrul principal de venerare a lui Ra era la Heliopolis. Ra era considerat tatal faraonilor si al tuturor zeitatilor importante. Initial, Horus era zeul cerului, care domina Egiptul ca un soim, pentru a-l proteja pe tatal sau, regele Osiris. Dupa ce Horus l-a infrant pe Seth, ucigasul tatalui sau, a devenit regele Egiptului. Este intruchipat purtand o coroana cu portiunea superioara alba, reprezentand Egiptul de Sus, si portiunea inferioara rosie, reprezentand Egiptul de Jos. Din acest motiv, conducatorii Egiptului se identificau intotdeauna cu Horus in timpul vietii, devenind intruchiparea lui Osiris dupa ce mureau. Horus era venerat in centre de cult precum Behdet, Hierakonpolis si Edfu, iar ochiul lui Horus era considerat a fi o amuleta puternica. 

Osiris 
Osiris era unul dintre copiii lui Nut si Geb, impreuna cu sora sa Isis (cu care s-a casatorit) si cu invidiosul sau frate Seth, care in final l-a ucis. Osiris apare ca o mumie cu barba, care poarta imblaciul si carja, insemnele puterii supreme. Poarta coroana alba a Egiptului de Sus, inconjurata de pene rosii. Are pielea verde, pentru a reprezenta vegetatia. Ca rege, el i-a invatat pe egipteni cum sa isi cultive pamanturile. Desi este zeul lumii de dincolo, nu este o zeitate malefica sau sumbra. Dimpotriva, el reprezinta speranta nutrita de egipteni ca se vor bucura de o viata vesnica, plina de glorie.

Isis
Isis a fost venerata in tot regatul, in cea mai mare parte a istoriei Egiptului, desi principalul sau centru de cult a fost in Philae. Mitologia o prezinta folosindu-si puterile magice pentru a-i insufla din nou viata sotului ei Osiris, dupa ce acesta fusese ucis, iar trupul ii fusese taiat in bucati. Isis si-a castigat puterile silindu-l pe tatal sau Re sa ii dezvaluie numele lui tainic. Re era batran si uneori ii curgea saliva din gura.
Isis a adunat aceasta saliva, din care a facut un sarpe veninos, care l-a muscat pe Re. Isis i-a promis ca il va vindeca doar daca ii va marturisi numele sau tainic. In agonie, Re i l-a spus si, astfel, i-a transmis fiicei sale puterile lui magice.Isis a fost venerata in tot regatul, in cea mai mare parte a istoriei Egiptului, desi principalul sau centru de cult a fost in Philae. Mitologia o prezinta folosindu-si puterile magice pentru a-i insufla din nou viata sotului ei Osiris, dupa ce acesta fusese ucis, iar trupul ii fusese taiat in bucati. Isis si-a castigat puterile silindu-l pe tatal sau Re sa ii dezvaluie numele lui tainic. Re era batran si uneori ii curgea saliva din gura. Isis a adunat aceasta saliva, din care a facut un sarpe veninos, care l-a muscat pe Re. Isis i-a promis ca il va vindeca doar daca ii va marturisi numele sau tainic. In agonie, Re i l-a spus si, astfel, i-a transmis fiicei sale puterile lui magice.

Anubis
Anubis era un zeu stravechi, care ii calauzea pe morti in drumul catre lumea de dincolo, cu mult inainte ca Osiris sa devina o zeitate importanta. Pe de alta parte, mumificandu-l pe Osiris dupa ce acesta a fost ucis, Anubis a devenit zeitatea protectoare a imbalsamatorilor. Anubis era asociat cu Maat, zeita dreptatii.Egiptenii credeau ca, atunci cand omul moare, ajunge in Sala Mortilor. Aici, Anubis ii pune inima in balanta cu o pana a lui Maat, dupa ce verifica mai intai cantarul, pentru a fi sigur ca este corect. Daca inima mortului era mai grea decat pana, era devorata de un demon. 

Bastet

Cand grecii au sosit in Egipt, au asociat-o pe Bastet cu Artemis, deci aceasta a incetat sa mai fie o zeitate solara, devenind in schimb zeita Lunii. Cu timpul, ea si-a pierdut forma initiala a capului de pisica salbatica sau de leu, capatand cap de pisica domestica.Pisicile erau foarte importante pentru vechii egipteni, caci protejau granele de rozatoare, iar Bastet era zeita protectoare a pisicilor. Uciderea unei pisici se pedepsea cu moartea. Cand murea o pisica, stapanii isi radeau sprancenele in semn de doliu si uneori cereau ca animalul sa fie mumificat.
Bastet era adesea venerata alaturi de Sakhmet, zeita cu cap de leu a Memfisului.

Hathor 

 Este fiica lui Nut și Ra. De cele mai multe ori, este prezentată și ca soție a lui Ra. În mitologia egipteană, era considerată zeița dragostei, a familiilor și a recoltelor. Uneori aceasta era asociată cu Sekmet, zeița răzbunării, întruchipată ca fiind o femeie cu cap de leu.Uneori, Hathor este identificată cu zeița cerului, a soarelui, a lunii, a fertilității și a agriculturii. Hathor era zeița bucuriei, maternității și iubirii. Era considerată a fi protectoarea femeilor însărcinate. Dar Hathor a fost prin excelență, patroana tuturor femeilor, indiferent de statutul lor. Ca zeiță a fertilității, era asociată și pusă în legătură cu revărsările Nilului. Mai târziu, când cultul osirian a câștigat mai multă popularitate și mai mulți adepți, rolul său s-a schimbat. Conform noului statut, Hathor primea decedații în lumea de jos, oferind sufletelor apă și hrană. În perioada târzie, femeile decedate erau identificate cu Hathor, așa cum bărbații decedați erau identificați cu Osiris.
Ca mod de reprezentare, la început, Hathor era adorată în forma unei bovine. Mai târziu, este reprezentată ca o  femeie cu cap de vacă și în final cu un cap uman, deși uneori este reprezentată cu urechi și coarne similare cu cele ale bovinelor. Reprezentarea cea mai întâlnită este aceea în care Hathor are două coarne cu discul lunar în mijloc.

Seth

În mitologia egipteană, este cunoscut drept fiu al lui Geb și al lui Nut, fratele lui Isis, Nephthys și Osiris. Seth este un zeu mlefic, stăpân al deșertului, reprezentat cu trup de ogar cu coada despicată și cu botul prelung.

La început a fost considerat constructor de cetăți, apoi zeul viguros al violenței, răului , întunericului și dezordinii, iar la un moment dat și zeu al războiului (grecii îl identificau cu Thyphon).

Se pare că adepții lui Seth s-au confruntat cu adepții lui Horus și ai faraonului primei dinastii, Menes, care a unit Egiptul de Sus cu Egiptul de Jos. În această privință, Seth este înfățișat punând la îndoială autoritatea fratelui său Osiris. În drama care se petrece în religia egipteană, Seth întruchipează forțele potrivnice care aduc marea schimbare. În cele din urmă înfrânt de Isis și de fiul său, zeul șoim Horus, Seth devine un spirit liber, un hoinar pe pământ și, după exilul său forțat, zeul singurătății pustii.

Cultul lui Osiris s-a folosit de aceasta oportunitate pentru a-i discredita pe adepții lui Seth; acum este considerat fratele diabolic iar povestea susține că Seth a fost rău de la naștere, când a sfâșiat pântecul mamei sale. Egiptenii antici credeau despre el că reprezintă diavolul.

Seth dorea mult să conducă Egiptul și s-a luptat cu fratele său Osiris. L-a înecat în Nil și i-a tăiat corpul în mii de bucățele și le-a aruncat în Egipt. Isis a adunat toate bucățile soțului ei și l-a mumificat ca sa treacă în viața de apoi. Fiul lui Osiris , Horus s-a luptat cu Seth ca să-și răzbune tatăl. În timpul luptei, Seth a luat forma unui hipopotam și l-a atacat pe Horus, dar acesta l-a nimerit în inimă cu săgeata și l-a omorât, răzbunându-și tatăl. Seth, după anumite legende este infățișat ca fiind zeul morților.

Nut 

Era zeița cerului în mitologia egipteană, fiind fiica lui Shu și a lui Tefnut, sora și soția lui Geb, mama lui Isis, Osiris, Seth și Nephtys.

Grecii l-au considerat și pe Horus ca fiind fiul ei. Așa cum soarele apare pe cer în fiecare zi, Nut a fost asociată cu renașterea. A fost blestemată de Ra să nu poată naște 360 de zile pe an, dar Thot a intervenit și a adăugat anului încă 5 zile.

 Nut, zeița cerului susținută de Shu+zeul aerului, în timp ce zeul pământului cu cap de berbec - Geb - se întinde dedesubt.

Thot 

Zeul egiptean al lunii, al aritmetici, al vorbirii și inventatorul scrisului, este reprezentat ca un bărbat cu cap de ibis sau de babuin.

În mitologia heliopolitană este considerat și "inima lui Ra ", personificând deci cunoașterea divină și esența gândirii creatoare, care transmite cuvântului forța adevărului, puterea de a crea realitatea. Este gardianul morților și intermediarul lor în fața zeilor. A fost asociat de greci zeului Hermes. Thot mai era cunoscut și ca zeu al științei, al înțelepciunii.

Scurt istoric. Câteva curiozităţi despre lumea de dincolo de Nil.

             Istoria Egiptului Antic constituie o atracţie permanentă pentru contemporani. Ea captivează prin farmecul misterelor şi al enigmelor care aşteaptă să fie elucidate, dar şi prin aspectele neobişnuite specifice acesteia. Fie că este vorba despre practicile rudimentare ale medicinei antice sau despre originea machiajului, Egiptul vremurilor antice rămâne o sursă inepuizabilă de informaţii surprinzătoare.

Cleopatra provenea de fapt din Grecia

       Devenită Cleopatra a VII-a a Egiptului, ea a fost ultimul faraon al Egiptului Antic. Făcea parte din Dinastia Ptolemaică, de origine grecească, dinastie ce a condus Egiptul după moartea lui Alexandru cel Mare. Membrii acestei dinastii vorbeau limba greacă, refuzând vehement să se exprime în limba egipteană. Din acest motiv, ambele limbi erau folosite în redactarea documentelor oficiale. Însă spiritul nonconformist al Cleopatrei a contrastat cu convingerile conservatoare ale familiei din care provenea. Astfel, ea a învăţat şi a utilizat limba egipteană şi, în plus, a îmbrăţişat cultura ţării, reprezentându-se ca reîncarnarea zeiţei egiptene Isis.

Atât barbatii cât și femeile egiptene purtau machiaje elaborate

       Egiptul antic este considerat leagănul machiajului, el datând încă din mileniul al III-lea î. Hr. Machiajul pentru ochi era în general verde (făcut din cupru) sau negru (făcut din plumb).

       Egiptenii credeau că machiajul are puteri vindecătoare. Antimoniul, sau Khol (creionul negru) cum îl numim noi azi, cu care egiptenii îşi conturau ochii avea calitatea de a apăra ochii oamenilor de deşert. El irita continuu glandele lacrimale. În plus avea şi funcţie simbolică, amintind de ochiul lui Horus. Horus era şoimul sacru a cărui acuitate vizuală simbolizează lupta luminii împotriva tenebrelor.

Nu se cunoaşte motivul pentru care nasul Sfinxului este retezat

        Există schiţe cu statuia fara nas, care datează din 1737. Astfel, ipoteza că ar fi fost distrus de Napoleon (Campania din Egipt a avut loc între anii 1798-1801) sau în timpul războaielor mondiale nu are baze reale. Singurul despre care se ştie că ar fi provocat daune monumentului este un cleric musulman , numit Sa’im al-dahr. Acesta a fost însă linşat în anul 1378 pentru acte de vandalism.

Egiptenii sunt inventatorii calendarului

         Descoperirea unei tablete din timpul domniei Regelui Djer din Prima Dinastie (aprox. 3000 î. Hr.) i-a făcut pe primii egiptologi să declare faptul că egiptenii stabiliseră deja în aceea perioadă o legătură între răsăritul heliacal al stelei Sirius și începutul anului. Conform vechiului calendar egiptean, anul avea 365 zile și era împărțit în 12 luni a câte 30 de zile fiecare, plus cinci zile suplimentare (epagomenae) la sfârșitul anului. Lunile erau împărțite în trei săptămâni, iar o săptămână avea 10 zile. Deoarece anul egiptean era aproximativ cu un sfert de zi mai scurt decât anul solar și evenimentele stelare nu se produceau la aceeași dată calendaristică, i se mai spunea și Annus Vagus sau „An Rătăcitor”.

       Egiptul Antic a avut un calendar diferit în timpul Vechiului Regat, cu anul de 320 zile după cum se menţionează pe Piatra de la Palermo.

Medicamentele egiptenilor includeau mancăruri mucegăite sau pământ

      Legendarul poert grec Homer spunea astfel: "Rodnicul pământ al Egiptului este cel mai bogat în leacuri."
Vechii egipteni foloseau pe post de leacuri contra bolilor uleiuri, aluaturi, curmale, ceapă, usturoi, sămânță de in, mărar, smirnă, opiu, precum și diverse minerale, săruri de plumb, antimoniu, cupru. Dintre produsele animale se întrebuințau carnea, creierul, sângele. Toate aceste “medicamente” se administrau în lapte, vin, bere sau fierturi.

     De exemplu, infecţiile erau tratate cu pâine mucegăită. Bolile de plămâni erau combătute cu smântână, miere amestecată cu chimen, lapte cu roșcove. Făceau inhalații absorbind, cu o trestie, vaporii unei fierturi în care amestecau curmale, rășină, smirnă. Sămânța de ricin, bine mestecată, după care se bea bere, era un laxativ obișnuit.

Când corpul era mumificat, se scoteau aproape toate organele

        Etapa a doua a procesului de mumificare coincide cu îndepărtarea organelor interne. Printr-o mică incizie în partea stângă a corpului erau scoase intestinele, stomacul, ficatul, si plămânii. Fiecare dintre aceste organe era apoi uscat în natron, pentru a preveni atacul bacteriilor. Dupa aceea erau înfăşurate individual în fâşii lungi de pânză şi aşezate în câte un vas (fiecare dintre cele 4 vase reprezentând pe câte unul dintre cei 4 fii ai lui Horus).

       Creierul era scos din cutia craniană prin nări, cu ajutorul a două beţe lungi. Singurul organ care rămânea în corp era inima, pentru că egiptenii o considerau lăcaşul sufletului.

Perucile erau accesoriu foarte important pentru egipteni

       Ca semne distinctive egiptenii bogaţi purtau peruci, iar cei săraci purtau părul lung pe spate sau în cozi împletite. De asemenea, până la vârsta de 12 ani, băieţii egipteni aveau capul ras, păstrând doar o şuviţă lungă de păr. Inclusiv faraonul purta intotdeauna o peruca, numita “nemes”, pentru a nu-şi lăsa la vedere podoaba capilară.
      Purtarea perucilor înlătura şi problema păduchilor şi scutea persoanele deţinătoare de asemenea obiecte de vestimentaţie să-si mai piardă timpul cu aranjarea părului. În plus, acest accesoriu capilar le putea masca vechilor egipteni şi anumite diformităţi crescute pe pielea capului.

Alte curiozităţi specifice lumii antice egiptene

        În viziunea egipteană se considera ca pamantul este plat si rotund, iar fluvial Nil trece prin centrul lui. Contrar obiceiului cunoscut în zilele noastre, în Egiptul Antic, doliul era reprezentat de culoarea albă, nu de cea neagră. Vechii egiptenii obişnuiau să creadă că trecerea peste pragul casei cu piciorul drept este aducătoare de noroc.

        Femeile din Egiptul Antic aveau acelaşi statut ca şi bărbaţii din punct de vedere economic şi juridic. În schimb, în viaţa socială acestea nu se bucurau de egalitate.

      Culoarea orginală a piramidelor este albul. De-a lungul timpului din cauza fenomenelor climatice acestea şi-au schimbat culoarea, aşa cum le putem vedea astăzi.